Python

În decursul acestei sesiuni, veți afla ce înseamnă un limbaj de programare, de ce am ales să studiem Python și care este sintaxa acestuia. De asemenea, vă veți familiariza cu practica și logica de bază a scrierii unui program, făcând referință la unele situații cotidiene. În felul acesta, veți percepe mai ușor necesitatea programării în viața de zi cu zi.

Ce este un limbaj de programare?

Un limbaj de programare este un mijloc de comunicare cu computerul. El reprezintă un set bine definit de expresii și reguli necesare pentru a formula instrucțiuni pe care ulterior computerul le va procesa. Limbajul de programare dă posibilitate programatorului să specifice în mod exact și amănunțit acțiunile pe care trebuie să le execute calculatorul, în ce ordine și cu ce date. Această specificare constă în scrierea programelor necesare.

Ce este Python și de ce l-am ales pentru a-l studia?

Ce limbaje de programare cunoașteți? Probabil ați auzit de Pascal, Delphi sau C/C++. Da, ele toate sunt limbaje de programare. Ca și Python, de altfel.

Dacă există atât de multe limbaje de programare, de ce noi am ales să studiem anume Python? Deoarece Python este un limbaj de programare:

  • modern (mai modern decât Pascal);

  • renumit, fiind utilizat la ora actuală la o scară largă de către programatorii din toată lumea, crescându-și popularitatea tot mai mult;

  • ușor de învățat, deoarece există foarte multe comunități Python online cu membri activi, dispuși să vă ajute dacă aveți vreo problemă, comunități unde puteți accesa ghiduri, manuale, exerciții, proiecte, etc.

Cu ajutorul Python, puteți crea site-uri, aplicații web, jocuri și chiar motoare de căutare.

Instalare pe Windows

Python

Pentru a instala Python (vorbim de ultima versiune - 3.6 la moment) pe Windows, este nevoie de a efectua următorii pași:

  1. Pornește fișierul cu un dublu-clik pe fișierul descărcat.

  2. În fereastra apărută asigură-te că opțiunea Add Python 3.6 to PATH este selectată și alege Customize installation

  3. La pasul doi, ai grijă ca toate checkbox-urile sa fie selectate și apasă Next

  4. La pasul trei selectează o directorie unde ai permisiuni de scriere (dacă vorbim de bibliotecile Novateca - trebuie să fie pe E:\ )

  5. Ți se va cere să întroduci datele administratorului după ce vei apăsa Next. Fă asta și așteaptă să termine de lucrat installer-ul.

  6. Apasă Win + R , tastează cmd.exe pentru a lansa linia de comandă.

  7. În terminalul apărut tastează python, ce va lansa interpretatorul limbajului în regim interactiv. Felicitări, acum poți utiliza Python pe windows!

Django

  1. Asigură-te că ai instalat python conform pașilor de mai sus.

  2. Apasă Win + R , tastează cmd.exe pentru a lansa linia de comandă (o fereastră de terminal windows).

  3. Pentru a installa Django, rulează următoarea comandă

    pip install django

    în terminal.

  4. Nu închide fereastra pînă cînd nu va termina de lucrat instalatorul (îți va scrie 'Successfully installed Django-1.9.5').

  5. Pentru a verifica că totul s-a instalat corect, rulează această comandă în terminal - ea va afișa versiunea pachetului Django:

    python -c "import django; print(django.__path__)"

Acum ai totul pentru a dezvolta o aplicație Django.

Sintaxa Python

Pentru a scrie și executa toate exercițiile propuse mai jos, veți folosi editorul de text Sublime Text.

Deschideți Sublime Text și mergeți la bara de meniuri de sus. Selectați File -> New File. După ce vi s-a deschis un fișier nou, apăsați Ctrl + s pe tastatură. Salvați fișierul sub orice denumire doriți, dar neapărat cu extensia .py. Vă amintiți ce va povestit postetit Sergiu despre extensiile fișierelor? Eu o să-mi numesc fișierul test.py. Puteți face și voi la fel. Selectați mapa în care veți salva fișierul și apăsați Save. Acuma, sunteți gata să efectuați exercițiile propuse la această sesiune.

Pentru început, executați următoarea instrucțiune:

print("Diana Jalba")

Pentru a face acest lucru, copiați textul de mai sus (dar cu numele vostru între ghilimele) și apăsați Ctrl + b pe tastatură. În partea de jos a editorului de text, trebuie să vă apară consola, unde vă veți vedea numele afișat.

Instrucțiunea print este simplă și foarte des utilizată, practic în orice program. Ea nu face altceva, decât să afișeze la ecran informația pe care i-o transmiteți (în cazul nostru, numele vostru).

Variabile

Variabilele reprezintă un element important în programare. O variabilă reprezintă o valoare care se poate schimba de mai multe ori în timpul execuției unui program. Gândiți-vă la o variabilă ca la o cutie. Atunci când creați variabila, cutia este goală. Când îi atribuiți variabilei o valoare, e ca și cum ați pune în cutie un obiect, să zicem un pix. Peste o perioadă de timp, decideți să nu mai păstrați pixul în cutie, de aia puneți un creion în loc. Acest proces se numește realocare de date.

Așadar, o variabilă stochează o cantitate de informație sub un anumit nume. De exemplu, vârsta. Vârsta este un concept dinamic. Acum eu voi crea o variabilă cu numele varsta_mea și îi voi atribui vârsta mea:

varsta_mea = 20

Acum, variabila varsta_mea conține valoarea 20. Dacă ulterior voi scrie un program specific, valoarea variabilei varsta_mea va crește periodic.

Notă: Pentru ca să înțelegeți mai bine conceptul de variabilă, gândiți-vă la constante, adică la opusul variabilelor. O constantă este pur și simplu o valoare care este... constantă, cu alte cuvinte o valoare care nu se modifică, în acest sens, constantele sunt antonimul variabilelor, deoarece valoarea unei variabile se poate modifica pe durata execuției unui program. Constantele au o valoare fixă pe tot parcursul rulării. O constantă arhi-cunoscută este PI care are o valoare fixă și nu și-o poate schimba deloc în timpul execuției.

Tipuri de variabile

În Python, ca și în oricare alt limbaj de programare, există mai multe tipuri de variabile. Astăzi, veți face cunoștință cu următoarele tipuri de variabile: int, float, bool, string.

Probabil vă întrebați: "La ce bun există mai multe tipuri de variabile?". Pentru că în programare sunt necesare anumite convenții pentru a diferenția tipul de variabile cu care lucrăm.

  • int

Primul tip de variabile se numește int. int reprezintă aceeași mulțime Z din matematică, adică mulțimea numerelor întregi.

my_int = 3
your_int = -4
  • float

float este un alt tip de variabilă, care include în sine mulțimea numerelor fracționare din matematică, adică cifrele cu punct.

my_float = 3.1
your_float = 4.5
  • bool

Bool-urile reprezintă un tip de variabile care pot avea doar două valori. Așa cum un întrerupător poate avea doar două stări: conectat sau deconectat, la fel și un bool poate fi doar True sau False. Puteți utiliza variabile pentru a stoca bool-urile:

my_bool = True
your_bool = False
  • string

Cu tipul de date string noi deja am lucrat. Țineți minte când am executat instrucțiunea print "Numele Vostru"? În această instrucțiune, "Numele Vostru" este scris în ghilimele. Toate variabilele care se scriu între ghilimele sunt de tip string. Un string poate fi o literă, un cuvânt, o mulțime de cuvinte, chiar și cifre, spații sau simboluri atâta timp cât ele sunt scrise între ghilimele.

my_string = "pix"
your_sring = "Tu ai 24 pixuri!"

Exercițiu:

  • Creați o variabilă my_int și atribuiți-i o valoare de tip int.

  • Creați o variabilă my_float și atribuiți-i o valoare de tip float.

  • Creați o variabilă my_bool și atribuiți-i o valoare de tip bool.

  • Creați o variabilă my_string și atribuiți-i o valoare de tip string.

age = 7
money = 1.23
is_happy = True
name = "Diana"

Să mergem mai departe.

Acum cunoașteți cum să folosiți variabilele pentru a stoca valori. Să zicem:

my_int = 7

Puteți să schimbați valoarea acestei variabile, realocând-o:

my_int = 3

Pentru a vedea dacă valoarea lui my_int s-a schimbat, afișați variabila:

# daca scriem print(my_int), consola ne va afisa valoarea 3, si nu 7
print(my_int)

Comentarii

La exercițiul anterior, ați observat că am utilizat semnul # înaintea unei linii de cod. În această linie de cod eu am dat niște explicații a ceea ce fac eu în program. Semnul # semnifică începutul unui comentariu. Un comentariu este o linie de cod pe care Python o ignoră. Comentariile sunt utile doar pentru oameni pentru ca să înțeleagă ce fac unele bucăți mai mari și mai complicate de cod.

La ce bun s-au inventat comentariile? Comentariile fac programul vostru mai ușor de înțeles. Când vă uitați la codul pe care l-ați scris cu ceva timp în urmă sau alții doresc să colaboreze cu voi, ei pot citi comentariile și astfel percep foarte repede ce anume face programul vostru.

Exercițiu:

Creați o variabilă și atribuiți-i o valoare de tip string. Înainte de asta, adăugați un comentariu în care puteți scrie orice doriți. Nu uitați de semnul #.

# acesta este un comentariu
oras = "Madrid"

Matematică

De matematică nu scăpați nici în programare. Partea bună este că programarea vă ajută să faceți operațiile matematice simplu și rapid. Putem să adunăm, scădem, înmulțim, împărțim și nu doar!

Exercițiu:

Haideți să creăm patru variabile: suma, diferenta, inmultire și impartire și să le atribuim operațiile matematice corespunzătoare.

suma = 25 + 25
diferenta = 108 - 7
inmultire = 4 * 5
impartire = 10 / 9

Pentru a vă convinge că rezultatele sunt corecte, scrieți, spre exemplu, print(suma) și vedeți rezultatul. Același exercițiu îl puteți face și asupra diferenței, înmulțirii și împărțirii. Apropo de împărțire. Care credeți că va fi rezultatul 10 / 9? Rezultatul va fi 1. De ce? Deoarece în acest caz, noi am împărțit două numere de tip int, respectiv, rezultatul va fi tot de tip int. Această împărțire ne va arăta de câte ori 9 se conține în 10 – o singură dată.

print(suma)
print(diferenta)
print(inmultire)
print(impartire)

Dacă toate operațiile matematice pot fi efectuate la un simplu calculator, de ce să folosim Python? Pentru că putem combina operațiile matematice cu diferite tipuri de date (de exemplu bool) și astfel se poate de creat programe utile.

Însă, să ne amintim că Python nu se rezumă doar la cele patru operații matematice de bază! Haideți să vedem cum scriem ridicarea la putere.

opt = 2 ** 3
print(opt)

În acest exemplu, am creat o variabilă nouă pe care am numit-o opt și am setat-o ca fiind egală cu rezultatul a 2 la puterea 3 (2^3). Observați că am folosit două semne asteriks **.

Exercițiu:

Creați o variabilă suma_mea egală cu suma a două numere la dorința voastră și afișați variabila la ecran.

Creați o altă variabilă, numită distanta și folosiți ridicarea la putere pentru ca rezultatul să fie egal cu 100. (Încercați să ridicați 10 la puterea 2). Afișați rezultatul.

# setam variabila suma_mea egala cu suma a doua numere
suma_mea = 5 + 3
print(suma_mea)
# setam variabila distanta egala cu 100 folosind ridicarea la putere
distanta = 10 ** 2
print(distanta)

Strings

Să ne întoarcem un pic la string-uri. String-urile sunt cool. Și asta deoarece în Python, asupra lor se pot chema o mulțime de metode utile și interesante pentru a însuși mai bine programarea web. Așa după cum am mai menționat, un string poate conține litere, numere, simboluri și spații. Ele trebuie să fie scrise între ghilimele.

Să analizăm un exemplu:

nume = "Mihai"
varsta = "21"
hobby = 'iubeste limbajul Python'

În acest exemplu, am creat o variabilă nume și i-am atribuit string-ul "Mihai". De asemenea, am creat variabila varsta cu string-ul "21" și hobby cu 'iubeste limbajul Python'. Observați că în ultimul exemplu, 'iubeste limbajul Python' nu este scris între ghilimele duble. Aceasta nu este o problemă. Python acceptă și un asemenea fel de scriere a string-urilor.

Dacă dorim să afișăm vârsta lui Mihai, vom scrie pur și simplu:

print(varsta)

Accesarea după index

Minunat! Acum, că v-ați reamintit ce înseamnă string-urile, haideți să le analizăm mai detaliat. Trebuie să cunoașteți că toate caracterele dintr-un string sunt aranjate într-o ordine. Această ordine presupune ca fiecărui caracter din string să-i fie atribuit un număr. Acest număr este numit index. Să analizăm diagrama de mai jos:

String-ul "Hello World" are 12 caractere, enumerate de la 0 la 11. Observați că și caracterului space (de după virgulă) îi este atribuit un index (indicele 5).

Prin urmare, dacă doriți să accesați caracterul "w"din string-ul "Hello World", trebuie pur și simplu să scrieți "Hello World"[7] (pentru că enumerarea începe tot timpul de la 0!).

Pentru a însuși această logică mai bine, vă aduc un exemplu simplu:

p = "pix"[0]
e = "creion"[2]

În acest exemplu, am creat o variabilă nouă numită p și i-am atribuit "p" – caracterul de la index-ul zero al string-ului "pix". Apoi, am creat o variabilă nouă, numită e, căreia i-am atribuit caracterul cu index-ul 2 din string-ul "creion". În Python, enumerarea începe de la zero, și nu de la unu.

Exercițiu:

Atribuiți variabilei litera_patru a patra literă din string-ul "prieten". Țineți minte că a patra literă nu se află la index-ul 5. Începeți să numărați indecșii de la zero.

litera_patru = "prieten"[4]
print(litera_patru)

Concatenarea string-urilor

Să mergem mai departe! Voi deja cunoașteți string-urile! De asemenea, voi deja cunoașteți și operațiile aritmetice din Python! Zic să combinăm aceste două concepte!

Haideți să analizăm următoarea linie de cod:

print("Python " + "este " + "dragut!")

Aceasta va afișa propoziția "Python este dragut!". Semnul + ‘unește’ toate aceste trei string-uri într-un singur string. Observați că sunt două spații în ghilimele: un spațiu după cuvântul Python și altul după cuvântul este. Am scris aceste spații pentru ca cuvintele (ca cuvintele… e cacofonie?) să fie delimitate atunci când se va forma un singur string, adică să se afișeze trei cuvinte, și nu unul întreg. Combinarea string-urilor în felul dat și presupune concatenarea. Haideți acum să încercăm să concatenăm câteva string-uri împreună!

Exercițiu:

Afișați string-urile concatenate "Programarea ", "este ", "simpla". Asigurați-vă că ați inclus spații după "Programarea " și "simpla ".

# afisam concatenarea a trei stringuri
print("Programarea " + "este " + "simpla")

Convertirea string-urilor

Uneori, veți avea nevoie să combinați un string cu ceva care nu este string. Pentru a face asta, trebuie să convertiți non-string-urile în string-uri.

print("Eu am " + str(6) + " pixuri!")

În acest caz, se va afișa: "Eu am 6 pixuri!".

Metoda str() convertește non-string-urile în string-uri. În exemplul de mai sus, am convertit numărul 6 într-un string, iar apoi am concatenat împreună toate string-urile. Acum încercați și voi.

Exercițiu:

Utilizați str() pentru a converti 3.14 într-un string. Afișați rezultatul printr-o concatenare.

# convertim pi in string
pi = 3.14
print("Valoarea lui pi este aproximativ " + str(pi))

Formatarea string-urilor

Dacă vreți să afișați o variabilă cu un string, să știți că există o metodă mai bună decât concatenarea.

nume = "Mihai"
print("Salut, %s" % (nume))

Operatorul % scris după un string este folosit pentru a combina string-urile cu variabilele. Operatorul % înlocuiește toate %s din string cu variabilele scrise după acesta.

Ce credeți că se va afișa în urma executării acestui program?

string_1 = "Norvegia"
string_2 = "tara"
print("Haidem in %s. Este o %s frumoasa." % (string_1, string_2))

Cred că deja ați intuit că numărul operatorilor % dintr-un string trebuie să fie egal cu numărul variabilelor dintre paranteze.

print("%s viitoare se va %s %s!" % ("Luna", "numi", "septembrie"))
# se va afisa "Luna viitoare se va numi septembrie".

Sunteți foarte bravo dacă ați ajuns până aici! Deja ați învățat trei metode de creare a string-urilor:

'Iunie'
"Octombrie"
str(3)

De asemenea, ați învățat cum se afișează string-urile:

print("Vreau sa fiu programator")

Și, nu în ultimul rând, ați învățat și tehnici avansate de afișare:

p = "Programare"
w = "Web"
print("%s %s" % (p, w))

Condiționalele și Control Flow

La fel ca în viața reală, uneori codul nostru trebuie să fie capabil să ia decizii.

Până acum, tot ce am scris împreună în Python putea să urmeze doar un singur fir logic: fie că am adunat două numere sau fie că am afișat ceva. Codul nostru, însă, nu putea lua decizii de sine-stătător în privința a ce instrucțiuni să execute în dependență de o careva condiție. Conceptul de Control Flow oferă posibilitate programului de a alege ce să facă.

Pentru a intra în esența conceptului de Control Flow, trebuie să definim câteva noțiuni importante.

Comparatoarele

În Python există șase comparatoare:

  • egal (==)

  • diferit (!=)

  • mai mic (<)

  • mai mic sau egal (<=)

  • mai mare (>)

  • mai mare sau egal (>=)

Atrageți atenția că == compară dacă două lucruri sunt egale, pe când = atribuie o valoare unei variabile.

Operațiile Boolean

Operațiile boolean compară careva afirmații, rezultatul acestei comparații fiind o valoare boolean. Există trei operații boolean:

  • and, care verifică dacă ambele afirmații sunt True;

  • or, care verifică dacă cel puțin o afirmație este True;

  • not, care este opusul afirmației.

În acest context, aflați că:

- True and True este True;
- True and False este False;
- False and True este False;
- False and False este False;
- True or True este True;
- True or False este True;
- False or True este True;
- False or False este False;
- Not True este False;
- Not False este True.

Să mergem mai departe.

Să zicem că avem următoarea expresie Python: 1 < 2 and 2 < 3.

Rezultatul acestei expresii va fi True sau False? Pentru a răspunde la această întrebare, să apelăm la tabelul de mai sus.

1 < 2 este True. 2 < 3 este la fel True. True and True ce va fi? Corect! True!

Dar care vor fi rezultatele următoarelor expresii? 1 < 2 and 2 > 3 (False) 1 < 2 or 2 > 3 (True) 1 > 2 or 2 > 3 (False) not False (True) not 41 > 40 (False)

Operațiile boolean nu sunt pur și simplu evaluate de la stânga la dreapta. La fel ca operațiile aritmetice, operațiile boolean au o ordine de execuție:

  • not este evaluat primul;

  • and este evaluat al doilea;

  • or este evaluat ultimul.

De exemplu, True or not False and False returnează True. De ce?

not este evaluat primul, astfel noi avem True or True and False. Deoarece and-ul e următorul evaluat, avem True or False. Așa după cum am văzut mai sus, True or False este True, astfel valoarea finală este True!

Sintaxa condiționalelor

If if (dacă) este cea mai simplă instrucțiune condițională. if-ul execută o anumită bucată de cod dacă expresia pe care o verifică este True.

Aici avem un exemplu de sintaxă:

if 8 < 9:
print("Opt este mai mic decat noua!")

În acest exemplu, 8 < 9 este expresia verificată de către if. Această expresie este True, de aceea Python va executa instrucțiunea print "Opt este mai mic decat noua!".

Observați cele două puncte la sfârșitul afirmației if. Ele sunt necesare atunci când scrieți condiționale.

În cazul în care expresia verificată de către if nu ar fi True, dar False, instrucțiunea print nu s-ar mai fi executat. Pentru a vă convinge, haideți să schimbăm expresia 8 < 9 și s-o facem falsă.

if 8 > 9:
print("Opt este mai mic decat noua!")

În acest caz, consola din Sublime Text nu ne va afișa nimic.

Să ne întoarcem la exemplul nostru corect. Luați în considerare și faptul că a doua linie de cod, cea de după if, este scrisă cu câteva spații mai la dreapta, și mai exact cu 4 spații (sau cu un tab). Această linie de cod este indentată.

Indentarea

Noțiunea de indentare este foarte importantă în programare, atunci când scrieți cod. În cazul în care scrieți cod în limbajul Python, această noțiune nu este doar importantă, dar este absolut necesară. Indentarea presupune plasarea codului pe linii, pentru scrierea corectă și cât mai clară a acestuia. Uneori, programatorii începători uită de indentare atunci când scriu cod și din acest motiv se confruntă cu erori la execuția programelor. De aceea, fiți atenți la acest capitol și nu uitați de indentare! <3

Dacă scriem expresia if încă o dată, dar cu a doua linie neindentată, adică așa:

if 8 < 9:
print("Opt este mai mic decat noua!")

atunci vom primi un mesaj de eroare. În genere, un mesaj de eroare pe care-l primim este un indiciu a ceea ce noi n-am făcut corect în program.

Dar haideți să examinăm eroarea: "IndentationError: expected an indented block". Veți primi această eroare ori de câte ori veți uita de indentare sau indentarea va fi greșită.

Else Instrucțiunea condițională else completează instrucțiunea condițională if. O pereche if/else spune: "Hey Python, dacă această expresie este adevărată, execută blocul de cod indentat de după if; în caz contrar, execută cealaltă bucată de cod indentat de după instrucțiunea else."

Spre deosebire de if, else nu depinde de o expresie (pe care ar trebui să o verifice). De exemplu:

if 8 > 9:
print("Opt nu este mai mare decat noua!")
else:
print("Opt este mai mare decat noua!")

Luați în vedere indentarea!

Elif elif este prescurtarea lui "else if". elif-ul spune: "În caz contrar, dacă expresia următoare este adevărată, atunci fă asta!"

if 8 > 9:
print("Opt nu este mai mare decat noua!")
elif 8 < 9:
print("Opt este mai mare decat noua!")
else:
print("Opt este mereu mai mic decat noua!")

În exemplul de mai sus, instrucțiunea condițională elif este executată doar în cazul în care instrucțiunea if originală este falsă. Totuși, ce credeți că va afișa codul?

The Big If

Ați făcut o muncă enormă! Dacă ați trecut ușor prin toată logica descrisă mai sus, să știți că ceea ce urmează nu e foarte complicat! Dar haideți să rezumăm ce am învățat în acest capitol:

Comparatoarele!

3 < 4
5 >= 5
10 == 10
12 != 13

Operațiile boolean!

True or False
(3 < 4) and (5 >= 5)

Instrucțiunile condiționale!

if conditie_unu:
print("Unu")
elif conditie_doi:
print("Doi")
else:
print("Trei")

Data și Timpul

Librăria datetime

De foarte multe ori, în programare, și mai ales în programarea web, e necesar de stabilit și de salvat data și ora exactă a unei informații. Gândiți-vă, spre exemplu, la Facebook. În Facebook e păstrată și chiar afișată data și ora exactă a fiecărei postări sau comentariu. În Python, putem păstra aceste informații, legate de timp, folosind librăria datetime.

Obținerea de date și timp

Pentru a obține data și ora curentă, putem folosi funcția numită datetime.now().

from datetime import datetime
print(datetime.now())

Prima linie de cod importă librăria datetime, astfel încât s-o putem utiliza. A doua linie afișează data și ora curentă.

Extragerea informației

Observați cum arată output-ul: 2015-08-25 23:45:14.317454. Cum veți proceda în cazul în care nu doriți să se afișeze întreaga dată și oră?

Simplu!

from datetime import datetime
now = datetime.now()
current_year = now.year
current_month = now.month
current_day = now.day
print(current_year)
print(current_month)
print(current_day)

Primele două linii deja le înțelegeți. În linia a treia, am luat anul din variabila now și l-am stocat în current_year. În liniile patru și cinci, am stocat luna și ziua din now.

Să zicem că noi dorim să afișăm data de azi în formatul următor: lună/ziuă/an. Cum putem face asta? Aici ne vine în ajutor substituția string-urilor!

from datetime import datetime
new = datetime.now()
print('%s-%s-%s' % (new.year, new.month, new.day))
# se va afisa: 2017-8-17 (data de astăzi)

Amintiți-vă că operatorul % va găsi toate scrierile %s din string și toate argumentele din paranteze. El le va afișa în ordinea corespunzătoare. Vi s-a afișat data corect?

Sunteți bravo! Haideți să implementăm aceeași logică pentru ore, minute și secunde.

from datetime import datetime
now = datetime.now()
print(now.hour)
print(now.minute)
print(now.second)

În exemplul de mai sus, noi am afișat ora, minuta și secunda curentă.

Exercițiu:

Exact ca și în exercițiul anterior, afișați timpul curent în forma: oră:minută:secundă.

Schimbați string-ul pe care-l veți afișa, astfel încât să aveți caracterul : între %s. Modificați luna, ziua și anul în now.hour, now.minute și now.second.

from datetime import datetime
now = datetime.now()
print('%s:%s:%s' % (now.hour, now.minute, now.second))

Funcții

Funcția este un concept important în programare (la fel ca și în matematică). Fiecare programator trebuie să poată să scrie funcții.

Funcția reprezintă un bloc de cod care cere un input, îl prelucrează, și-l returnează sub formă de output. Cu alte cuvinte, funcția cere de la noi careva parametri cu care face niște operații. În urma acestor operații efectuate asupra parametrilor, funcția ne returnează rezultatul dorit.

Sintaxa funcțiilor

Funcțiile sunt constituite din două componente.

Primul component este header-ul funcției, care include: cuvântul-cheie def, numele funcției și parametrii pe care-i transmiteți funcției. Parametrii sunt opționali. Vedeți mai jos un exemplu de funcție fără parametri:

# acesta este header-ul unei functii fara parametri
def hello_world():

Al doilea component este corpul funcției, care descrie, propriu-zis, ce face funcția voastră. Corpul funcției trebuie să fie indentat, la fel ca și în cazul instrucțiunilor condiționale. (Vă amintiți de indentarea condiționalelor?)

print("Hello World!") # acesta este corpul functiei

Mai jos puteți vedea întreaga funcție, scrisă de la început până la sfârșit:

def hello_world():
print("Hello World!")

Pentru a apela funcția dată, se scrie numele ei, urmat de două paranteze ( ).

hello_world()

Exercițiu:

Creați o funcție numită felicitare, care afișează string-ul "La multi ani!", după care apelați funcția dată.

def felicitare():
print("La multi ani!")
felicitare()

Parametri

def calcul(n):
patrat = n**2
print(str(n) + " la patrat este " + str(patrat))
return patrat
calcul(10)

În exemplul de mai sus, n este parametrul funcției calcul.

Exercițiu:

Analizați funcția putere de mai jos. Ea cere doi parametri: o bază și un exponent. Primul parametru este ridicat la puterea parametrului al doilea. După cum vedeți, funcția nu este completă, de aceea adăugați de sine-stătător parametrii: baza și exponent. Apoi, apelați funcția cu datele: 2 pentru bază și 3 pentru exponent.

def putere(___, ___): # adaugati aici parametrii
rezultat = baza**exponent
print("%s la puterea a %s este %s." % (baza, exponent, rezultat))
putere(__,__)

Rezultatul vostru trebuie să arate așa:

def putere(baza, exponent): # adaugati aici parametrii
rezultat = baza**exponent
print("%s la puterea a %s este %s." % (baza, exponent, rezultat))
putere(2, 3)

Vi s-a dat rezultatul corect? Sunt sigură că da!

Funcții apelând funcții

Ați văzut deja funcții care pot afișa texte sau care pot face operații aritmetice, dar funcțiile pot fi mult mai puternice decât atât! De exemplu, o funcție poate apela o altă funcție:

def func_one(n):
return n * 5
def func_two(m):
return func_one(m) + 7

Exercițiu:

Să analizăm următoarele două funcții: o_afisare (care adună 1 la un număr pe care-l ia ca parametru) și merita_alta_afisare (care adună 2).

def o_afisare(n):
return n + 1
def merita_alta afisare(n):
return n + 2

Schimbați corpul funcției merita_alta_afisare astfel încât ea să adune 2 la output-ul funcției o_afisare:

def o_afisare(n):
return n + 1
def merita_alta_afisare(n):
return o_afisare(n) + 2

Practice Makes Perfect

Exercițiu:

Definiți (def) o funcție numită cub care cere un parametru numit numar. Nu uitați de paranteze și de două puncte!

Faceți ca funcția să returneze (return) cubul unui număr (adică un număr ridicat la puterea a treia).

Definiți a doua funcție, numită mai_mare, care cere un parametru numit numar.

Dacă (if) acel număr este mai mare decât 100, atunci mai_mare trebuie să apeleze funcția cub(numar) și să returneze rezultatul acesteia. În caz contrar, mai_mare trebuie să returneze False.

Nu uitați că instrucțiunile condiționale if și else necesită : la sfârșitul liniei!

def cub(numar):
return numar ** 3
def mai_mare(numar):
if numar > 100:
return cub(numar)
else:
return False

Importarea modulelor

Acum, să trecem la un capitol din Python extrem de interesant și, în același timp foarte important - importarea modulelor!

Ce înseamnă un modul?

De-a lungul timpului, programatorii s-au confruntat cu problema scrierii prea dese a unuia și aceluiași fragment cu cod, fapt care le cerea mult timp pierdut și prea multe linii de cod scrise. Pentru a-și ușura lucrul, programatorii s-au gândit să facă niște fișiere care, odată importate în program, le vor permite să scrie unele funcționalități mai simplu, mai repede și mai eficient.

Un modul este un fișier care conține multe definiții, inclusiv variabile și funcții, pe care le puteți folosi odată ce el, acest modul, a fost importat în programul vostru.

Înainte de a importa ceva, haideți să vedem ce știe Python implicit, adică fără de module. Vom lua exemplul funcției radical. Linia de mai jos trebuie să afișeze 5.

print(sqrt(25))

Hey, dar nu ni s-a afișat 5! Se pare că avem o eroare. Să analizăm mesajul:

NameError: name 'sqrt' is not defined

Python ne-a spus: "NameError: name 'sqrt' is not defined." Python nu știe ce înseamnă extragerea rădăcinii… până când!

În Python există un modul, numit math (de la matematică), care include un număr mare de variabile și funcții utile, iar sqrt() este una dintre aceste funcții. Pentru a accesa math, tot de ce avem nevoie este cuvântul-cheie import.

import modul

Acest fel de import de modul (ca cel de mai sus) se numește import generic.

Exercițiu:

În acest exercițiu, trebuie să faceți două lucruri.

Primul lucru este să scrieți import math în prima linie de cod.

Al doilea lucru este să scrieți math.sqrt() cu argumentul 25 și să afișați rezultatul. În felul acesta îi veți spune lui Python nu doar să importe math, dar și să extragă rădăcina dintr-un număr.

import math
print(math.sqrt(25))

Importarea funcțiilor

Minunat! Acum Python știe cum să extragă rădăcina pătrată dintr-un număr!

Totuși, noi am avut nevoie, de fapt, doar de funcția sqrt, iar să scrii mereu math.sqrt() poate deveni frustrant.

În Python, este posibil de importat doar unele din multiplele variabile sau funcții dintr-un anumit modul. Pentru asta, avem nevoie de cuvântul-cheie from:

from modul import functie

În acest fel, puteți scrie doar sqrt() pentru a obține rădăcina pătrată a unui număr. Nu mai aveți nevoie de math.sqrt()!

Să mergem mai departe.

Haideți să importăm doar funcția sqrt din modulul math. (Nu avem nevoie de () după sqrt!)

from math import sqrt
print(sqrt(25))

Importurile universale

Fain! Am găsit o modalitate corectă de a selecta variabile și funcții din modulul pe care-l vrem!

Iar dacă noi în continuare dorim să obținem absolut toate variabilele și funcțiile dintr-un modul, dar nu vrem să scriem permanent math., ce facem?

Importul universal vine cu o soluție! Sintaxa acestuia este:

from modul import *

Haideți să utilizăm from modul import * pentru a importa tot din modulul math.

from math import *
print(sqrt(25))

Totul e bine, dar... Importurile universale pot să pară ok din exterior, dar ele nu sunt o idee bună dintr-un motiv foarte important: ele fac programul vostru plin de o groază de variabile și funcții inutile sau care vă pot crea probleme.

Să zicem că ați creați funcția voastră și ați numit-o sqrt. Tot în același program, ați importat modulul math. În acest caz, funcția voastră sqrt va fi în siguranță: veți avea funcția pe care ați creat-o – sqrt, și funcția din modul – import.sqrt. Însă, dacă ați fi scris from math import *, v-ați fi confruntat cu o problemă: două funcții diferite, dar cu același nume. Iar dacă ați fi scris de mai multe ori în același program import *, nu ați fi fost capabili să înțelegeți care variabilă sau care funcție din care modul vine.

Din aceste motive, cel mai bine este fie să utilizați import modul și apoi modul.nume, fie pur și simplu să faceți import unor variabile și funcții specifice din diferite module.

Review: Funcții

Exercițiu:

Definiți (def) o funcție, numită shut_down, care cere un singur parametru s. Nu uitați de paranteze și de două puncte!

Dacă (if) funcția shut_down primește un s egal cu "yes", ea trebuie să vă returneze "Shutting down", iar dacă (elif) s este egal cu "no", atunci funcția trebuie să vă returneze "Shutdown aborted". În final, dacă shut_down nu primește nimic din cele spuse mai sus, atunci funcția trebuie să returneze "Sorry".

def shut_down(s):
if s == "yes":
return "Shutting down"
elif s == "no":
return "Shutdown aborted"
else:
return "Sorry"

Review: Module

Să ne reamintim despre importarea modulelor (și, în mod special, ce este accesibil din modulul math).

Exercițiu:

Imporați modulul math prin oricare metodă doriți voi. Apelați funcția sqrt al acestui modul cu argumentul 13689 și afișați valoarea.

from math import sqrt
print(sqrt(13689))

Liste și Dicționare

Introducere în liste

Listele reprezintă un alt tip de date din Python. Ele reprezintă o colecție de date. Aceste date pot fi de orice tip doriți.

Listele sunt constituite dintr-un nume și din itemii atribuiți.

Puteți atribui itemi unei liste printr-o expresie de forma:

nume_lista = [item_1, item_2]

Observați că itemii sunt scriși între paranteze patrate. O listă poate fi și goală:

lista_goala = []

Lista de mai jos, zoo_animale, are trei itemi:

zoo_animale = ["urs", "vulpe", "tigru"]

Adăugați un al patrulea item listei! Introduceți numele animalului vostru preferat (ca un string) după "tigru", prin virgulă. Afișați rezultatul final.

zoo_animale = ["urs", "vulpe", "tigru", "elefant"]

Accesarea după index

Puteți accesa un item al listei după index-ul său. Un index e ca o adresă care identifică locul itemului în listă. Index-ul se scrie direct după numele listei, în paranteze patrate, cam așa: nume_lista[index].

Indecșii listei încep cu 0, nu cu 1! (Da, da, la fel ca și la string-uri). Puteți să accesați primul element al unei liste în felul următor: nume_lista[0]. Al doilea item îl accesați așa: nume_lista[1]. Programatorii iubesc să numere de la zero.

Exercițiu:

Creați o listă, numită numere, cu itemii 5, 6, 7 și 8. Din rând nou, afișați rezultatul adunării itemilor doi și patru din listă.

numere = [5, 6, 7, 8]
print(numere[1] + numere[3])

New Neighbors

Știți deja cum se accesează un item al listei. (După index).

zoo_animale = ["urs", "vulpe", "tigru", "elefant"]
print(zoo_animale[0])
# se va afisa "urs"

Buuuuuun.

Într-o listă, de asemenea, se pot realoca itemi:

zoo_animale = ["urs", "vulpe", "tigru", "elefant"]
zoo_animale[2] = "girafa"
print(zoo_animale)
# se va afisa ["urs", "vulpe", "girafa", "elefant"]

Exercițiu:

Scrieți codul prin care veți înlocui itemul cu valoarea "elefant" cu oricare alt animal doriți voi. Afișați lista finală.

zoo_animale = ["urs", "vulpe", "girafa", "elefant"]
zoo_animale[3] = "zebra"
print(zoo_animale)
# se va afisa ["urs", "vulpe", "girafa", "zebra"]

Late Arrivals

O listă nu e obligată să aibă lungime fixă. Puteți adăuga itemi într-o listă oricând vreți voi!

litere = ['a', 'b', 'c']
litere.append('d')
print(litere)

În exemplul de mai sus, de la început, am creat o listă numită litere.

Apoi, am adăugat string-ul "d" la sfârșitul listei.

În final, s-a afișat ['a', 'b', 'c', 'd'].

Exercițiu:

Mai jos, aveți o listă goală, numită bagaj.

bagaj = []

Adăugați în lista dată trei obiecte (ochelari de soare, spre exemplu). Folosiți metoda append(). Afișați lista finală.

bagaj = []
bagaj.append("ochelari de soare")
bagaj.append("palarie")
bagaj.append("costum de baie")
print(bagaj)

List Slicing

Uneori, veți avea nevoie să accesați doar o porțiune a listei.

Să executăm codul de mai jos!

litere = ['a', 'b', 'c', 'd', 'e']
slice = litere[1:3]
print(slice)
print(litere)

În exemplul de mai sus, de la început am creat o listă nouă, numită litere.

Apoi, am luat o secvență din litere și am stocat-o în slice.

În rezultat, instrucțiunea litere[1:3] a afișat rezultatul ['b', 'c']. E de înțeles de ce s-a afișat itemul "b" cu indicele 1. Dar de ce itemul "d", cu indicele 3, nu s-a afișat? Deoarece acest mod de "feliere a listelor" se stopează cu un index înainte de cel scris în instrucțiune.

În final, am afișat ['a', 'b', 'c', 'd', 'e'], pentru a arăta că nu am modificat nimic din lista inițială.

Mai jos aveți o listă, numită culori, care conține 4 itemi.

culori = [ 'negru', 'rosu', 'albastru', 'verde' ]

Această listă fi sortată în ordine alfabetică. Asta nu e complicat! Priviți aici:

culori.sort()
# se va afisa ['albastru', 'galben', 'negru', 'rosu', 'verde']

Metoda .sort() a aranjat string-urile în ordine alfabetică în mai puțin de o secundă!

Remove a Few Things

Uneori, avem nevoie să ștergem ceva din listă.

beatles = [ "john", "paul", "george", "ringo", "stuart" ]
beatles.remove("stuart")
print(beatles)
# se va afisa ["john", "paul", "george", "ringo"]

În exemplul de mai sus, am creat o listă cu 5 string-uri.

Apoi, am eliminat primul item din beatles care coincide cu string-ul "stuart".

În final, am afișat lista pentru a ne asigura că "stuart" într-adevăr a fost eliminat.

Exercițiu:

Creați o listă nouă, numită rechizite. Lista trebuie să aibă minim 5 itemi. Ulterior, eliminați un item la dorința voastră și afișați rezultatul!

rechizite = ['pix', 'creion', 'radiera', 'rigla', 'compas']
rechizite.remove('radiera')
print(rechizite)

Dicționare

Un dicționar este asemănător cu o listă, doar că în cazul dicționarelor puteți să accesați valorile prin intermediul unei chei, și nu prin intermediul unui index. O cheie poate fi un string sau un număr. Dicționarele se scriu între acolade, în felul următor:

dictionar = {'cheie1' : 1, 'cheie2' : 2, 'cheie3' : 3}

Mai sus avem exemplul unui dicționar cu trei perechi cheie-valoare. Cheia cheie1 are valoarea 1, cheie2 - valoarea 2 ș.a.m.d.

Dicționarele sunt utile pentru asemenea lucruri, ca: lista numerelor de telefoane (având perechile nume - număr), pagini de logare (având perechile adresa de e-mail - nume de utilizator) și nu doar!

Mai jos, vă prezint un exemplu de dicționar, care stochează informația pentru perechile e-mail - parolă.

d = { 'alexandru@gmail.com' : 2345,
'olga@yahoo.com' : 6789,
'daniela@mail.md' : 1234 }
print(d)

Accesarea unei valori din dicționar după o cheie e aceeași cum am accesa valorile din liste după indecși:

print(d['alexandru@gmail.com'])

New Entries

La fel ca listele, dicționarele sunt "flexibile". Aceasta înseamnă că ele pot fi schimbate după ce au fost create. Un avantaj al acestui fapt este ceea că putem adăuga în dicționarele deja create noi perechi cheie-valoare, în felul următor:

nume_dict[cheie_noua] = valoare_noua

O pereche goală de acolade este un dicționar gol, la fel cum o pereche goală de [] este o listă goală.

Exercițiu:

Haideți să creăm un dicționar nou, numit meniu.

meniu = {}

Acum să adăugăm în acest dicționar o pereche cheie-valoare:

meniu['Supa cu ciuperci'] = 40.00

În final, să afișăm prețul supei cu ciuperci:

print(meniu['Supa cu ciuperci'])

Exercițiu:

Adăugați, la meniul de mai sus, cel puțin trei feluri de bucate și indicați-le prețul. Vă puteți orienta după exercițiul de mai sus!

meniu = {}
meniu['Pizza cu broccoli'] = 60.00
meniu['Cartofi prajiti'] = 35.00
meniu['Inghetata cu zmeura'] = 29.00
print(meniu)

Changing Your Mind

Deoarece dicționarele sunt flexibile, ele pot fi modificate în diverse moduri. Itemii pot fi eliminați dintr-un dicționar cu comanda del:

del nume_dict[nume_cheie]

Codul de mai sus va șterge din dicționar cheia nume_cheie și valoarea asociată acesteia.

O valoare nouă poate fi asociată unei chei prin atribuire:

nume_dict[cheie] = valoare_noua

Mai jos, aveți creat un dicționar cu animalele de la Grădina Zoologică și un exemplu de cum se elimină unul din itemi.

# cheie - nume_animal : valoare - locatia
zoo_animale = { 'Maimuta' : 'Africa',
'Tigru' : 'Asia',
'Cangur' : 'Australia',
'Unicorn' : 'Wonderland' }
# stergem 'Unicorn'. (Unicornii sunt excesiv de scumpi.)
del zoo_animale['Unicorn']
print(zoo_animale)

Eliminați și maimuța din acest dicționar. Apoi, atribuiți-i altă locație tigrului. În final, afișați dicționarul!

del zoo_animale["Maimuta"]
zoo_animale["Tigru"] = "America de Sud"
print(zoo_animale)

It's Dangerous to Go Alone!

Să rezumăm un pic dicționarele:

my_dict = {
"day": [ "s", "u", "n", "d", "a", "y" ],
"cash": -4483,
"mood": "tired"
}
print(my_dict["day"][0])

În exemplul de mai sus, am creat un dicționar care conține diferite tipuri de valori.

Cheia "day" are o listă, cheia "cash" are un int și cheia "mood" are un string.

În final, am afișat litera "s". Când accesăm o valoare într-un dicționar de genul my_dict["day"], avem acces direct la valoare. Astfel, putem accesa itemul de la index-ul '0' din listă stocat de cheia "day".

Exercițiu:

Analizați sevența de cod de mai jos:

liceu = {
'elevi' : 500,
'olimpici' : ['matematica', 'informatica', 'geografie'], # am atribuit o lista la cheia 'olimpici'
'premii' : ['sport', 'teatru', 'dans', 'pictura']
}
# sortam lista cu cheia 'olimpici'
liceu['olimpici'].sort()
# adaugam o cheie noua 'cursuri' si ii atribuim o lista
liceu['cursuri'] = ['programare', 'antreprenoriat', 'engleza']
print(liceu)

Adăugați o nouă cheie la dicționarul liceu, numită 'fesivitati'. Valoarea cheiei 'festivitati' trebuie să fie o listă ce va conține: 'halloween', 'revelion' și 'ultimul sunet'.

Prin .sort(), sortați itemii listei premii. Apoi, eliminați din această listă, prin .remove(), itemul stocat sub cheia 'teatru'.

Adăugați 50 la numărul stocat sub cheia "elevi".

liceu["festivitati"] = ["halloween", "revelion", "ultimul sunet"]
liceu['premii'].sort()
liceu["premii"].remove("teatru")
liceu['elevi'] = liceu['elevi'] + 50
print(liceu)

Function Recap

number = 5
def my_function(x):
return x * 3
print my_function(number)

Ce va afișa funcția de mai sus? Corect, 15!

More than one parameter

Acest exercițiu o să ne ajute să recapitulăm cum se utilizează mai mult de un parametru într-o funcție.

Exercițiu:

Definiți două variabile, m și n, cu următoarele valori stocate în ele: 5 și, respectiv, 13.

Definiți o funcție, numită add_function care cere 2 parametri: x și y și îi adună împreună.

În final, afișați rezultatul apelării funcției add_function cu parametrii m și n.

m = 5
n = 13
def add_function(x, y):
return x + y
print(add_function(m, n))

Strings in functions

Acest exercițiu o să vă reamintească cum se utilizează string-urile în funcții.

Exercițiu:

Creați o variabilă n cu string-ul "Hello" stocat în ea.

Scrieți o funcție, numită string_function care cere un parametru de tip string (s) și returnează acest parametru concatenat cu cuvântul 'world'. Folosiți un spațiu înainte de cuvântul "world"!

În final, afișați rezultatul apelării funcției string_function cu parametrul n.

n = "Hello"
def string_function(s):
return s + " world"
print(string_function(n))

Introduction to Using Functions With Lists

Passing a list to a function

O listă se transmite unei funcții la fel cum un parametru simplu se transmite unei funcții.

def list_function(x):
return x
n = [3, 5, 7]
print(list_function(n))

Using an element from a list in a function

Atunci când transmitem o listă unei funcții, noi stocăm în funcție această listă drept parametru (la fel ca și în cazul string-urilor sau numerelor!)

def first_item(items):
print(items[0])
numbers = [2, 7, 9]
first_item(numbers)

În exemplul de mai sus, am definit o funcție numită first_item. Ea are un singur argument, numit items.

În interiorul funcției, am afișat itemul stocat la index-ul zero. Apoi, am creat o listă numită numbers.

La final, am apelat funcția first_item cu numbers ca parametru, care afișează 2.

Modifying an element of a list in a function

A schimba un element în lista unei funcții este aceeași dacă pur și simplu modificăm un element într-o listă din afara funcției.

def double_first(n):
n[0] = n[0] * 2
numbers = [1, 2, 3, 4]
double_first(numbers)
print(numbers)

Am creat o listă numită numbers.

Am utilizat funcția double_first pentru a modifica această listă.

La final, am afișat [2, 2, 3, 4].

Apoi, am transmis o listă funcției și am modificat lista dată, așa ca în funcția double_first de mai sus, și la final am modificat lista originală.

List manipulation in functions

Puteți, de asemenea, să adăugați sau să ștergeți itemi din lista unei funcții la fel ca și cum ați manipula cu lista în afara funcției.

my_list = [1, 2, 3]
my_list.append(4)
print(my_list)
# prints [1, 2, 3, 4]

Exemplul de mai sus ne reamintește cum se adaugă un item într-o listă.

Loops

For your health

Cea mai bună metodă de a itera în Python este for loop. Dar ce înseamnă să iterezi?

Când un proces sau o secvență de program este executată multiplu, adică repetată, atunci această secvență se numește iterată. For loop reprezintă o metodă de iterare, care repetă aceeași bucată de cod pentru a determina mai multe valori ale acelorași variabile.

Să analizăm exemplul următor:

for i in range(10):
print(i)

range este o funcție care primește un parametru n și returnează o listă de la 0 la n-1.

Această sintaxă ne spune următoarele: "pentru fiecare număr i din range de la 0 la 10, afișează i".

Observați că instrucțiunea iterativă for, la fel ca și instrucțiunea condițională if (sau elif, else), necesită două puncte la sfârșit de linie, respectiv necesită ca și codul ce urmează să fie identat.

Mai observați că, deși argumentul transmis funcției range() este 10, consola ne-a afișat numerele de la 0 până la 9. Dacă doriți să se afișeze la consolă inclusiv numărul 10, atunci trebuie să transmiteți argumentul 11 funcției range().

Acum, haideți să creăm un loop care va putea să adauge ceva într-o listă.

numbers = []
for i in range(3):
numbers.append(i)
print(numbers)

Rezultat: [0, 1, 2].

For your lists

Cel mai utilizat for din Python este for-ul folosit pentru a itera prin liste.

numbers = [7, 9, 12, 54, 99]
print "This list contains: "
for num in numbers:
print(num)

În exemplul de mai sus, la fiecare iterație, variabila num va fi următoarea valoare din lista numbers. Astfel, prima dată, num va fi 7, a doua oară - va fi 9, apoi 12, 54, 99, iar după asta iterația se va termina, deoarece nu mai există valori în listă.

Exercițiu:

Tot pentru lista numbers, scrieți un alt loop, care va itera prin ea și va afișa fiecare element al listei ridicat la patrat, fiecare din rând nou.

numbers = [7, 9, 12, 54, 99]
# Add your loop below!
for num in numbers:
num = num ** 2
print(num)

Looping over a dictionary

Probabil vă întrebați: "Cum e posibil de iterat prin dicționare? Trebuie de folosit cheia sau valoarea?"

Răspunsul este: folosim cheia ca să obținem valoarea.

d = {'x': 9, 'y': 10, 'z': 20}
for key in d:
if d[key] == 10:
print("This dictionary has the value 10!")

În acest exemplu, de la început am creat un dicționar cu numele d. El are string-uri în rol de chei și numere în rol de valori.

Apoi, am iterat prin dicționar, de fiecare dată stocând cheile în key.

Ulterior, am verificat dacă valoarea unei chei din dicționar este egală cu 10.

La final, am afișat: This dictionary has the value 10!

În secvența de cod de mai jos, am creat un dicționar d. Am folosit instrucțiunea iterativă for pentru a afișa fiecare cheie din dicționar, urmată de valoarea atribuită acestei chei.

d = {'a': 'apple', 'b': 'berry', 'c': 'cherry'}
for key in d:
print(key, d[key])

Lucru în echipă cu mentorii

  1. Exercițiul 1 Scrieți o funcție care va afișa rădăcinile următoarei ecuații de gradul 2: 123 * x**2 - 232 * x + 1 = 0.

  2. Exercițiul 2 Scrabble este un joc în care participanții câștigă puncte scriind cuvinte. Cuvintele sunt evaluate prin adunarea punctajului fiecărei litere.

    Mai jos aveți dicționarul tuturor literelor din alfabet cu punctajul corespunzător lor.

score = {"a": 1, "c": 3, "b": 3, "e": 1, "d": 2, "g": 2,
"f": 4, "i": 1, "h": 4, "k": 5, "j": 8, "m": 3,
"l": 1, "o": 1, "n": 1, "q": 10, "p": 3, "s": 1,
"r": 1, "u": 1, "t": 1, "w": 4, "v": 4, "y": 4,
"x": 8, "z": 10}

De exemplu, cuvântul "helix" va acumula 15 puncte deoarece suma literelor din acest cuvânt este: 4 + 1 + 1 + 1 + 8.

Definiți o funcție care primește un cuvânt (evident de tip string) și returnează punctajul echivalent al sumei literelor acestui cuvânt.